Băsescu a participat la târgul de la Pâncota

Imprimare Email
(0 votes, average 0 out of 5)
Presedintia - Presedintia
Sâmbătă, 22 August 2009 13:36
Băsescu a participat la târgul de la PâncotaPreşedintele Traian Băsescu a fost servit la târgul de la Pâncota, judeţul Arad, cu mai multe produse de către comercianţi, el acceptând să guste struguri, miere şi pepene, în piaţă formându-se blocaje din cauza oamenilor adunaţi în jurul şefului statului.

Zeci de localnici s-au urcat pe mese să-l vadă pe preşedinte, care a vizitat piaţa timp de jumătate de oră, el fiind servit de comercianţi cu diverse produse.

Preşedintele a gustat din struguri, miere şi pepene.

Traian Băsescu s-a plimbat prin piaţă, cea mai mare din judeţul Arad după cea din municipiu, şi s-a fotografiat cu localnicii.

Oamenii s-au îmbulzit în jurul său şi s-au format blocaje, unele produse ale comercianţilor fiind dărâmate de mulţime. Inclusiv SPP a avut probleme în a asigura culoarul pentru preşedinte.

Traian Băsescu a intrat şi într-o fabrică locală de componente pentru autoturisme, după care a plecat către Şepreuş, unde se vor comemora 60 de ani de la rebeliunea anticomunistă care a avut loc în 31 iulie 1949, în urma căreia au fost întemniţaţi zeci de localnici.
Comments
Comentariu nou Cautare
Scrieti comentariu
Nume:
Email:
 
Titlu:
UBB:
[b] [i] [u] [url] [quote] [code] [img] 
 
Va rog sa introduceti codul anti-spam pe care il puteti citi in imagine.

3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved."

 
Stiri