Geonă promite din nou 25 de mii de euro românilor care revin în ţară |
|
|
| Politica - PSD Paridul Social Democrat | ||||||
| Joi, 13 August 2009 16:18 | ||||||
Promisiunea făcută de Mircea Geoană în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2008 - că va da 20 de mii de euro fiecărui român care va reveni în ţară - nu a fost uitată.Aflat la Râmnicu Vâlcea, preşedintele a fost întrebat ce se mai aude cu îndeplinirea acestei promisiuni. Răspunsul lui Geoană a fost că va mări „potul” pentru românii care revin în ţară de la 20 la 25 de mii de euro, dar cu precizarea că banii vor fi daţi pentru lansarea unei „afaceri agricole”. „Se ştie de la Ministerul Agriculturii că pentru măsura 121, o familie din mediul rural, care investeşte în agricultură, poate primi 25.000 de euro. De asemenea, mai beneficiază de 60% reducere pentru utilaje. Este o măsură pe care Uniunea Europeană şi România au accesat-o în acest sens", a spus Geoană. Preşedintele PSD s-a întâlnit aproximativ 400 de pensionari din Râmnicu Vâlcea după care a vizitat localitatea Ocnele Mari, afectată de surpările de pâmânt din zona fostei saline.
3.26 Copyright (C) 2008 Compojoom.com / Copyright (C) 2007 Alain Georgette / Copyright (C) 2006 Frantisek Hliva. All rights reserved." |
||||||
| Ultima actualizare în Joi, 13 August 2009 16:21 |
Aleator
|
Luni, 26 Aprilie 2010 03:00
|
|
Sâmbătă, 12 Iunie 2010 07:25
|
|
Vineri, 07 Mai 2010 11:57 |
|
Joi, 10 Iunie 2010 16:37 |
|
Miercuri, 29 Iulie 2009 17:01 |
|
Luni, 10 Mai 2010 12:59 |
|
Luni, 17 August 2009 20:41 |



Promisiunea făcută de Mircea Geoană în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2008 - că va da 20 de mii de euro fiecărui român care va reveni în ţară - nu a fost uitată.